transmitdelamadrid

Ce zice presa romaneasca?

In Stiri on-line on 29/06/2011 at 19:14

Manifestaţiile au fost declarate ilegale în timpul weekend-ului
de Mihai Mateaş in data de 20 Mai, 2011 – 09:20
Aşa arată, de duminica trecută încoace, Puerta del Sol din Madrid .Deoarece se consideră că obstrucţionează şi influenţează exercitarea dreptului la vot, Adunarea Electorală Centrală a anunţat că eventualele manifestaţii convocate începând de mâine vor fi ilegale. În acest timp, “mişcarea indignaţilor” a cerut schimbarea Legii Electorale.

Adunarea Electorală Centrală (JEC) a declarat ieri ilegale manifestaţiile Mişcării 15-M atât sâmbătă, 21 mai, cât şi duminică, 22 mai, în ziua alegerilor autonome şi municipale. După şase ore şi jumătate, cei treisprezece membri ai JEC au ajuns la un acord care răspunde pretenţiilor a mii de persoane din diferite puncte ale ţării, de menţinere a concentraţiilor în pieţele principale ale oraşelor spaniole cel puţin până duminică, 22 mai. Potrivit JEC, “contravin legii electorale” acele “concentraţii şi întruniri” care se sărbătoresc între orele 00.00 de sâmbătă şi duminică şi pe durata zilei alegerilor, scrie 20 minutos. “Manifestaţiile pot împiedica sau îngreuna exercitarea dreptului la vot” Printre argumentele cu care Adunarea Electorală îşi justifică decizia este faptul că “nu este legală invitaţia la a exclude oricare din aceste candidaturi la exercitarea dreptului de vot”, aşadar se excede dreptul la manifestări garantizat constituţional. În plus, în ziua alegerilor “se interzice formarea de grupuri susceptibile de a împiedica, într-un fel sau altul, accesul la urne, precum şi prezenţa în apropiere a celor ce ar putea îngreuna sau coaccţiona exercitarea dreptului la vot”. Astfel, dacă vor încălca decizia JEC, protestatarii vor risca amenzi de până la 1.000 de euro. Măsura adoptată de JEC era aşteptată cu mare nerăbdare în toate pieţele unde în ultimele zile s-au strâns mii de persoane, în majoritate tineri, nemulţumiţi de modul în care se face politică în Spania. Originea acestei mişcări a fost pe 15 mai, la manifestaţiile din diverse oraşe spaniole, dar care au avut focarul principal în Madrid, unde, la câteva ore după marşul de protest, zeci de tineri au decis să opteze pentru un camping organizat în Puerta del Sol. Vor schimbarea Legii Electorale şi un control mai mare asupra băncilor De aici, mişcarea s-a extins şi în alte oraşe, unde, înainte de a fi cunoscută rezoluţia JEC, protestatarii au ţinut “şedinţe” în care se arătau dispuşi să continue camparea. Tinerii şi-au manifestat dorinţa de a rămâne în corturile instalate în principalele pieţe din principalele oraşe spaniole tot sfârşitul de săptămână, înainte de a se face publică hotărârea JEC. “Nu ne mişcăm de aici”, strigau cei campaţi în Puerta del Sol chiar şi după ce s-a aflat rezoluţia Adunării Electorale Centrale. Protestatarii au citit aseară un document cu propunerile manifestanţilor, în care una din cele mai importante cereri este schimbarea Legii Electorale. Concret, mişcarea “Democraţie Reală Acum!” reclamă un sistem “autentic proporţional” al alegerilor, un mai mare control asupra băncilor, creşterea impozitelor pentru cei foarte bogaţi şi pentru bănci şi mai multe locuri de muncă, printre altele.

Anuncios

Ce parere ai?

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s

A %d blogueros les gusta esto: